Amprenta Financiară reprezintă o caracteristică specifică fiecarui individ, in domeniul financiar. Majoritatea oamenilor nu-şi conştientizează amprenta financiară personală, de aceea nu pot depaşi o anumită situatie financiara dificila oricât ar încerca.
De exemplu, dacă cineva care are în prezent un venit mic, beneficiază ca prin minune de o moştenire fabuloasă (o sumă mare de bani), în scurt timp va reveni la situaţia iniţiala de sărăcie, adică va cheltui toţi banii mosteniti şi apoi se va mira foarte tare oare pe ce s-au dus banii? Cum de a putut cheltui atât de mult într-un interval scurt de timp? Păi foarte simplu… nu şi-a conştientizat Amprenta Financiară, n-a înţeles ce este şi cum se poate îmbogaţi utilizând-o.
Ce înseamnă a-ţi conştientiza Amprenta Financiară?
Deşi sună foarte aplicat, Amprenta Financiară se referă la două aspecte mai puţin tangibile. Primul aspect este reprezentat de identitatea individului ca persoană unică – de unde şi denumirea de “Amprentă”, adică este ceva foarte personal, intim am putea spune. Al doilea aspect este reprezentat de mentalitatea sau gândirea individului pe care o are referitor la bani.
Ca să eliminati problemele financiare pentru totdeauna, al doilea aspect este foarte important.
În multe cazuri, gândirea noastră în ceea ce priveşte banii ne este influenţată sau indusă de către alte persoane, în special persoane apropiate nouă, cum ar fi familia şi prietenii.
Dacă aceştia sunt săraci şi nouă ne vor transmite o mentalitate de om sărac. Iar mentalitatea persistă. Aceasta este marea problemă – că fără să ne dăm seama, mulţi dintre noi avem o mentalitate (o gândire) specifică oamenilor săraci.
Ca atare, şi dacă am caştiga în mod neaşteptat o suma mare de bani, în scurt timp am deveni iar săraci, deoarece nivelul nostru mental este al unui om sărac.
Aşa se explică de ce mulţi dintre foştii câştigători la loterie – cei care au câştigat poturi mari – au ajuns în câţiva ani din nou falimentari.
Asemenea cazuri sunt arhicunoscute, deci nu se poate contesta ce am descris mai sus.
Dacă vă conştientizaţi Amprenta Financiară şi vă adaptaţi gândirea într-una specifică bogaţiei, nu mai faceţi greşeli în domeniul financiar, pentru că aveţi capacitatea să luaţi cele mai bune decizii în ceea ce priveşte situatia dumneavoastră financiara.

Tocmai acest principiu se aplică şi când jucaţi la loto – trebuie să vă transformaţi stilul de a juca într-unul eficient, iar sistemul Loteria Câştigătorilor vă va ajuta să faceţi acest lucru.